Este activitatea de a merge pe munte în ture scurte, de obicei cu plecare și revenire în același punct (de exemplu, la mașină sau la cazare). În general, nu implică noțiuni avansate de tehnică de cățărare și este întotdeauna practicat pe trasee turistice marcate, care sunt accesibile oricărei persoane cu un nivel minim de pregătire fizică.

Este activitatea de a merge spre un obiectiv, de obicei un vârf sau un punct turistic. Această activitate nu este obligatoriu să se practice pe trasee marcate și poate implica depășirea unor zone dificile prin tehnici de cățărare. De asemenea, trekkingul poate dura mult timp și poate include cazare la cabane, refugii, corturi sau bivouac, în funcție de durata și dificultatea turei.

Este activitatea de a depăși anumite zone tehnice prin cățărare cu mijloace artificiale, de obicei scări, trepte sau șufe. Primele trasee de via-ferrata au fost construite de armată pentru a facilita accesul soldaților la creste montane. În prezent, aceste trasee sunt utilizate de turiști și reprezintă o trecere între hiking și ramurile mai tehnice ale alpinismului. Via-ferrata oferă un nivel de dificultate moderat și este o opțiune excelentă pentru cei care doresc să încerce tehnici de cățărare ușoare.

Este activitatea de a coborî canioane uscate sau ude, folosind tehnici de descațarare sau rapel. Această practică implică traversarea unor zone montane abrupte și adesea inaccesibile pe alte trasee, fiind necesară utilizarea echipamentelor specifice, cum ar fi corzi, hamuri, costume de neopren, în funcție de dificultatea traseului. Canyoningul poate include elemente precum înotul prin ape curgătoare, sărituri în cascade sau coborâri spectaculoase pe pereți de stâncă.

Este activitatea de cățărare pe bolovani sau stânci de maxim 6 metri înălțime. Asigurarea căderii este protejată de participanți, care folosesc saltele speciale pentru a amortiza impactul. Boulderingul se poate practica atât în sălile de escaladă, pe structuri artificiale, cât și în natură, pe stânci și bolovani, unde se pune accent pe rezolvarea unor probleme tehnice (numite "bouldering problems") ce implică mișcări precise și putere. Această activitate nu necesită corzi, iar intensitatea și dificultatea depind de traseele alese.

Cunoscută și sub termenul de escaladă, este cățărarea naturală a participantului pe stâncă sau pe o structură artificială. Acest tip de cățărare nu permite folosirea mijloacelor artificiale, precum scări, asigurări sau cabluri. În escalada sportivă, se disting două abordări ale cățăratului: cățăratul „cap de coardă” (lead) și „mansa” (top rope).

Asigurările sunt deja fixate pe traseele amenajate și sunt formate din ancore mecanice sau chimice, care se termină cu o regrupare. Lungimea traseelor este de obicei de maxim jumătate din lungimea unei coarzi, ceea ce permite cățărătorului să urce și să ajungă înapoi la sol cu aceeași coardă.

Este un stil de cățărare în care se folosesc asigurări naturale (copaci, stânci) și artificiale demontabile (noduri, asigurări pasive precum hexuri și nuci, precum și asigurări active, cum ar fi ball-nuts și frienduri). Acest stil a fost impus de alpinisti cu o etică deosebită, care susțin că stânca trebuie să rămână în condițiile în care a fost găsită, fără a fi deteriorată, pentru a amplasa protecții fixe. De asemenea, se pune accent pe evitarea lăsării de urme vizibile de magneziu pe stâncă.

Trad Climbing este foarte răspândit în Regatul Unit, unde la falezele de trad nu este permis să se gaurească pentru montarea de asigurări fixe. Astfel, în Marea Britanie, veți găsi faleze de cățărat de tipul „trad”, „mist” sau escaladă, fiecare având reguli stricte privind protecția și abordarea ecologică a activității.

Este cățărarea pe stâncă unde este necesar să se parcurgă mai multe lungimi de coardă pentru a finaliza întregul traseu. Acest tip de cățărare este cel mai vechi stil cunoscut în România, fiind adesea denumit „alpinism tehnic”. În multi-pitch climbing, sunt permise toate posibilitățile de progresie pe traseu, incluzând tragerea de copaci sau smocuri de iarbă, calcarea pe asigurări, odihnirea asigurată în traseu, montarea de asigurări suplimentare atunci când este necesar, dar și cățărarea artificială (cum ar fi montarea și utilizarea scărilor sau statul în asigurări). În plus, urcarea pe corzi fixe este permisă acolo unde este cazul.

Acest stil de cățărare implică o planificare atentă și o tehnică mai diversificată, fiind adesea folosit pentru trasee lungi, de mare dificultate, care necesită mai multe etape și o bună gestionare a echipamentului și resurselor.

Este un stil derivat din multi-pitch, în care pasajele se depășesc exclusiv prin metode artificiale. În acest tip de cățărare, cățărătorul nu se bazează pe mișcările naturale ale stâncii, ci montează asigurări (cum ar fi pitoane, frienduri sau alte dispozitive de protecție) și se folosește de aceste asigurări pentru a depăși pasajele dificile. Aid climbing este folosit în special pe trasee foarte tehnice sau dificile, unde cățărarea naturală nu este posibilă sau ar fi prea periculoasă, iar progresia se face pas cu pas, în funcție de echipamentele montate.

Este o tehnică de parcurgere a pereților verticali sau surplombați cu o înălțime de minimum 300 de metri. Aceste ascensiuni sunt de regulă de durată, întinzându-se pe mai multe zile, și necesită transportul unei cantități semnificative de resurse: apă, mâncare, diverse tipuri de asigurări, echipamente tehnice și adesea corturi speciale pentru stâncă (portaledge).

Big wall climbing combină tehnici de escaladă liberă, escaladă artificială (aid climbing) și logistică complexă, fiind considerat unul dintre cele mai solicitante și impresionante stiluri de alpinism. Este o adevărată aventură verticală, care implică anduranță fizică, psihică și o excelentă coordonare în echipă.

Cățărare pe forme naturale de gheață (cascade, pereți, ghețari), folosind pioleți și colțari tehnici. Este o disciplină solicitantă și periculoasă, care necesită echipament specific

Este activitatea de a cățăra pasaje de stâncă ce includ succesiuni de zone cu gheață și stâncă naturală. Acest stil se întâlnește frecvent pe traseele alpine foarte dificile, care străbat hornuri, jgheaburi sau fețe nordice, unde gheața se poate forma chiar și în absența unui curent de apă, prin depunerea și înghețarea umezelii transportate de vânt.

Mixed climbing combină tehnicile de escaladă pe stâncă cu cele de escaladă pe gheață, necesitând utilizarea de echipamente specifice, precum pioleți tehnici și colțari. Este un stil solicitant, care cere o bună stăpânire a ambelor discipline și o adaptare rapidă la condiții variate și adesea instabile.

Este activitatea de a cățăra pe stâncă folosind exclusiv pioleți și colțari tehnici, cu sau fără prezența gheții. Este o ramură relativ nouă și extrem de tehnică a alpinismului, derivată din escalada pe gheață și mixed climbing.

Pentru acest tip de activitate se amenajează faleze speciale, dedicate exclusiv dry tooling-ului, deoarece folosirea pioleților pe prizele de escaladă clasică duce la deteriorarea și distrugerea acestora. Dry tooling-ul se practică, de obicei, pe stânci unde escalada convențională nu este posibilă — cum ar fi zonele mereu umede, acoperite de praf, plante sau situate în locuri umbrite unde stânca nu se usucă niciodată complet.

Această disciplină este adesea folosită și ca antrenament pentru ice climbing sau mixed climbing, oferind oportunitatea de a exersa tehnica și mișcările în afara sezonului rece.